Convenţii nescrise în designul web

De-a lungul timpului s-au stabilit niște convenții nescrise (unde le vezi? Intră pe câteva pagini web de renume) cu care s-a obișnuit fiecare utilizator al web-ului în timpul navigării pe site-uri. Ce sunt aceste convenții – sunt niște reguli care au fost adoptate de-a lungul timpului și au devenit deja ca o parte a designului web. Acestea ușurează navigarea utilizatorului pe site și îl lasă să se concentreze asupra unor lucruri mai importante, cum ar fi percepția corectă a mesajelor pe care dorește să le transmită brandul. Plus aceste convenții ușurează și viata designerilor web prin folosirea unor soluții predefinite la unele probleme, dându-i ocazia să se mobilizeze și să hotarască probleme mai complexe și particulare paginii web în cauză.

 

 

Convențiile pot fi culoriformepaternestilurifonturi (serif/sans-serif) – chestii care în timp doar prin simpla lor prezentă înseamnă ceva, fară a mai fi nevoie de alte explicații.

Există sute de convenții din astea pe care le-ai recunoaște aproape instantaneu. Să vedem doar cîteva folosite pe web:

-  O suprafață a ecranului care este reliefată și arată ca un buton, la apasare va face o anumita acțiune. Aceasta copiază forma butoanelor din realitate pentru a transmite ideea că face o anumita acțiune în momentul apasării.

- În multe colțuri ale lumii un semn rutier de formă unui triunghi, având culoare galbenă înseamnă “atenție”. Aceasta s-a transpus în mediul web ca fiind o convenție. Acum doar vezi acel triunghi și instant îți dai seama că ești atenționat sau avertizat de o anumită chestie.

- Dacă vrei să te intorci pe prima pagină a unei pagini web după ce te-ai plictisit de navigat prin cîteva subcompartimente ale site-ului, apeși pe logo-ul paginii web, care de obicei este în stânga sus (ochii umani sunt deprinși să înceapă scanarea din partea stîngă spre dreapta, din sus în jos – deci acolo e și logo-ul plasat). Nimeni nu ți-a zis că la apăsarea respectivului logo vei ajunge pe prima pagină și nicaieri nu scrie aceasta. Insă tocmai aceasta se întamplă cînd apeși pe logo.

- Cu toate că de mai bine de 10 ani designerii web au posibilitatea de a schimba culoarea albastră standard a link-urilor și faptul că acestea de obicei sunt subliniate, mulți n-o fac. De ce? Fiindcă utilizatorii s-au deprins deja cu aceasta și este mai ușor să folosești ceva ce știi că sigur lucrează decât să reinventezi și să duci în confuzie vizitatorii. Asta nu înseamnă însă că trebuie de folosit o anumită tonalitate de albastru și atât – nu. Variază, experimentează, inovează. Însă toate cu măsură. Nu exagera, însă nu fi nici plicticos.

- Dacă | Vezi | Un | Set | De | Linkuri de această formă în footer-ul (partea de jos a paginii) site-ului, atunci ești conștient că sunt un set de linkuri generale din cadrul paginii pe care navighezi.

De unde ai învățat tu toate astea? Păi tot de pe alte pagini web.

O altă chestie importantă, chiar foarte importantă: Într-o pagină web nu trebuie să existe nici un element fară un scop anume. Toate elementele trebuie să aibă un scop – fie să ajute la navigare, fie să transmită un mesaj, fie să creeze o regularitate, un patern, etc. Tot ce este în plus duce la confuzie.

Scopul designului este de a facilita comunicarea, deci conținutul este chiar important, căci el comunică. Plus o pagină web nu trebuie să fie un monolog sec, ci un dialog interactiv între potențialul client și brand. Vizitatorului trebuie să îi fie întotdeauna pusă la dispoziție o cale de a contacta pe cel de care ar putea avea nevoie din cadrul brandului (un anumit departament al companiei, etc.). Pentru a crea un conținut efectiv – întâi prioretizează mesajele pe care le ai de transmis vizitatorilor, apoi începe a crea un conținut cât mai eficace. Folosește punctele forte ale creierului uman pentru a-ți atinge scopurile: recunoașterea formelor, regularităților și paternelor; focusarea pe ceea ce este important și ignorarea elementelor ce par neimportante.

Deci unul dintre punctele cheie în a crea design efectiv este de a respecta aceste convenții și în a le aplica pentru a crea beneficii din aceasta.